Ascultati

VeritaSaga nu se-asculta, se simte...

Nociv

Ascultati

Serj Tankian-Sky Is Over

Flori Albastre

Vino cu mine sa plutim in nori ca sa culegem micile flori albastre ale uitarii.

…

Nu vrei sa uitam totul?

Nu vrei sa ne trezim intr-o dimineata, sa ne uitam unul la altul si sa nu ne cunoastem?

Nu vrei sa ne-aflam pe taramuri necunoscute?

…

Ah, doar de-as gasi acele flori…niciuna nu seamana cu cealalta.

Trebuie sa stii sa-ti lasi amintirile printre petale si sa speri ca albina ce se va aseza pe floare le va duce departe de tine.

Si-acolo in stupul ei, amintirile tale vor fi facute miere amara, pe care tu nu o vei gusta niciodata.

…

Ce frumos ar fi…

Acum haide, haide sa visam la acele flori in timp ce stam intinsi in iarba calda si ne uitam la nori albi ca spuma laptelui.

…

Mi-am gasit floarea, mi-a fost alaturi atat timp…tu esti. In tine mi-am lasat amintirile si suspinele tineretilor.

Esti frumoasa sa stii…chiar si-asa impovarata de rodul sufletului.

Esti frumoasa…

Dar…cine esti?

Spini

Te-ai uitat vreodata la un trandafir?

I-ai atins cu varful degetelor tale firave, petalele si spinii?

Te-ai imbatat vreodata cu mireasma dulce ce-o daruieste?

…

Ce ti-au spus petalele?

Ce ti-au soptit bobocii?

Ce ti-au inganat spinii?

…

De ce iti plac trandafirii? Nu vezi ca sunt perversi?

Da…sunt perversi.

Isi doresc atingerea ta fina, si-apoi te ranesc atunci cand incepi sa ii juri iubire.

Sa nu ai niciodata incredere in trandafiri…

Te vor otravi-n timp de liniste si-ti vor tulbura somnul, dandu-ti momente de visare…de zbor…

Iar tu te vei apropia de soare, iar trandafirul, fiind pervers, iti va taia aripile albe si vei cadea in smoala.

Si de-acolo vei iesi un monstru de care toti vor fugi…vei fi acelasi om, insa acoperit de regretele si suferintele negre ascunse-n negrul smoalei.

…

De ziua ta iti voi darui un trandafir fara petale si spini, fara mireasma si fara boboci…iar acel trandafir iti va fi sincer.

Oglinda Ponosita

Mai stii povestea aia veche cu un print si o printesa si cu….

Sigur o stii, nimeni nu uita asa ceva.

…

Mi-e imposibil sa cred ca tie mama nu-ti citea seara pana cand adormeai.

…

Am uitat, esti orfana.

Totusi, trebuie sa stii acea poveste, e o parte din noi…

…

Imi amintesc prima mea poveste.

Era iarna si afara ningea si …

Scuza-ma, m-am contopit cu amintirile mele stupide.

Intelege-ma ca sunt doar un copil. Inca ma mai joc “de-a v-ati ascunselea” cu mine, ma ascund sperand ca cineva ma va cauta. De obicei dupa cateva ore in care respir incet ca sa nu fiu auzit, renunt la a ma mai ascunde pentru ca nimeni nu ma cauta.

Sunt copil sa stii…

Anul acesta la prima ninsoare incepusem sa mananc fulgi proaspeti si reci. Chiar daca eram singurul care facea asta si toti se uitau la mine cu ganduri ascunse, nu-mi pasa.

…

Vreau sa iti povestesc despre…copii.

Nu stiam cum sa incep, dar mi-am adus o oglinda veche, prafuita si crapata pe alocuri si-acum totul mi se pare usor.

…

Haide sa ne uitam in oglinda sa vedem ce ne sopteste printre panzele de paianjen ce o incarca.

…

Ah, s-a spart singura mea fereastra catre copilul din mine. Cioburile-i sunt intinse pe toata podeaua.

Aud copii plangand…

De ce plang? As vrea sa le impart zambete asa cum soarele imparte caldura.

Au nevoie de caldura sa stii…au nevoie de cineva sa-i scoata din cioburi.

Ajuta-ma sa-i salvam.

Ochi Stricati

Eu: Tu ce vezi?

Tu: Eu vad un secret bine tinut.

Eu: Eu nu vad nimic. E bezna…

Tu: Stiu ca nu vezi nimic, tu tii ochii deschisi.

Eu: Nu inteleg…

Tu: Nici nu vei intelege!

Eu: De ce?

Tu: Pentru ca esti orb

Eu: [nedumerit]…dar ochii mei sunt buni, vad cu ei…

Tu: Ba ochii tai sunt stricati. Sunt prea curati. Esti orb!

Eu: Nu inteleg nimic.

Tu: Stiu, esti slab. Vei muri orb…

Eu: [iritat]Decat nebuna ca tine…

Tu: Doar voi ma vedeti nebuna…

Eu: Toti te cred nebuna.

Tu: Dumnezeu nu ma crede nebuna. Si mi-e destul.

Eu: Acum esti religioasa.

Tu: Nu, nu am fost si nici nu voi fi. Insa doar asa mai pot crede ca cineva nu ma crede nebuna.

Eu: …

Tu: Lasule!

Eu: Las?

Tu: Refuzi sa vezi.

Eu: …

Tu: Refuzi sa innebunesti…

Eu: Mi-e frica de nebunie.

Tu: Ti-e frica de tine si atat, nimic mai mult.

Eu: Ma sperii!

Tu: Ma voi ruga pentru tine. Poate te vei vindeca.

Eu: Nu pricep…

Tu: Te vindeci daca innebunesti!

Eu: Nebuno, pleaca![speriat, da sa plece]

Tu: Lasa-ma sa iti ating ochii!

…

Eu: Unde sunt?

Tu: Acolo de unde nu vei putea evada!

Eu: E real? Tot ce vad e real?

Tu: Ma bucur ca ai innebunit!

Eu: Vreau sa plang…

Tu: Voi plange cu tine.

…

Tu: Spune-mi ce vezi.

Eu: Vad durere..vad suspine, vad sentimentele oamenilor. Nu mai vad fete, ci doar sentimente.

Tu: Si ce mai vezi?

Eu: Vad copii…cate un copil in fiecare.

Tu: Eu vad copii, dar sunt dupa gratii sau sunt morti.

Eu: Da…sunt morti.

Tu: Dar cateodata renasc…

Eu: Arata-mi cum sa le dau viata!

Tu: Du-te langa ei, tine-i de mana si zambeste-le.

Eu: E de ajuns?

Tu: Da…doar de atat e nevoie.

…

Eu: Orb am fost, dar ochii mi-au fost vindecati…iti multumesc!

Tu: Nu-mi multumi, te rog! Pentru ca vei plange pentru fiecare zambet de copil.

…

Eu: Poate era mai bine sa raman orb.

Tu: Esti slab…

Eu: … [varsa cateva lacrimi]

…

Tu: De ce plangi?

Eu: Ma infricoseaza tot ce mi-ai aratat, dar as vrea sa vad in continuare…

Tu: [zambind discret] Tine-ma de mana si vino cu mine…

…

Tu: Am ajuns!

Eu: Unde am ajuns? E intuneric, nu vad nimic.

Tu: Am ajuns la Dumnezeu…

Eu: [socat de aceasta posibilitate, entuziasmat] Unde e? Vreau sa il vad…Dumnezeul meu, unde esti??

Tu: E aici, dar nu ti se va arata, prostule! Paseste inspre intuneric si il vei simti langa tine.

Eu: [putin speriat] Dar nu vad unde merg…

Tu: Saracul de tine, leapada-te de ratiune si gandeste cu fiecare atriu si ventricul al inimii tale mici si slabe.

Eu: Nu vii cu mine, in intuneric?

Tu: Nu, e cararea pe care numai tu trebuie sa o strabati. Ia-te doar pe tine pe acest drum, ia-ti inima si nimic altceva.

Eu: Sper sa ne mai vedem…

[liniste morbida peste tot]

…

[dupa 40 de zile se intoarce din intuneric]

[ haine jerpelite, schilodit de foame si de sete, dar in viata]

Tu: Ai reusit!

Eu: Da-mi apa caci trupul sta sa moara, dar sufletul mi-e tanar cum niciodata nu a mai fost.

Tu: Ce-ai vazut in drumul tau?

Eu: Am mers cu ochii inchisi si totusi mi-am gasit calea, simteam ingeri zburand langa mine si demoni ce se agatau de hainele mele. Dar nu m-am oprit, nu am deschis ochii. Ma simteam protejat…nu ma temeam.

Tu: … Si l-ai vazut pe Dumnezeu?

Eu: Nu, dar El m-a tinut de mana si imi spunea unde sa pasesc, caci pretutindeni erau capcane ascunse.

Tu: Acum de ce nu deschizi ochii?

Eu: I-am pierdut in drumul meu…nu mai aveam nevoie de ei, ma incetineau. Inima imi va arata calea.

Tu: Daca vei privi prin inima, vei fi vulnerabil…si toti vor arunca-n tine cu pietre reci, fara sa verse vreo lacrima, ci doar sange.

Eu: Voi fi sincer si-asta e tot ce conteaza.

Tu: Vei muri…

Eu: Voi renaste.

Tu: [incepe sa planga]

Eu: Nu plange…zambeste-mi si imi e de-ajuns.

Tu: Dar imi vei uita zambetul.

Eu: Nu-ti voi uita lacrimile…

Tu: Dar zambetul?

Eu: Ah, zambetul…

Tu: L-ai uitat deja.

Eu: Ti l-am furat.

Tu: [incearca sa zambeasca, dar nu poate]

Eu: Nu m-ai crezut. [putin dezamagit]

[vrea sa plece]

Tu: [incepe sa planga]

Eu: Doar lacrimi ti-am lasat

…

Tu: Si-acum ce vei face?

[El se intoarce si priveste peste umar]

Eu: Ma duc sa vindec lumea de viata.

Tu: Sper ca ne vom mai intalni.

Eu: Voi ajunge un monstru, te voi infricosa si vei fugi de mine. Singura-mi parte buna va fi zambetul tau, de aceea l-am furat.

Tu: Uite, ia asta…[intinde mana spre el, tinand-o stransa]. E o lacrima, pastreaz-o langa zambetul meu. Acum te las sa pleci…

…

Eu: [zambeste scurt dar sincer, se intoarce si pleaca]

Nu Cred

Vreau sa iti desenez un cantec.

Vreau sa iti copiez un suflet

Vreau sa iti pastrez o floare.

Vreau sa iti copiez buzele.

Vreau sa iti desenez un zambet.

Poti sa canti o frunza?

Poti sa razi pentru o piatra?

Poti sa zambesti pentru un zambet?

Poti sa razi pentru o lacrima?

Poti sa canti pentru un tremur?

Vrei sa scriem un dans?

Vrei sa visam un nor de praf?

Vrei sa cream?

Vrei sa visam muzica?

Vrei sa scriem timpul?

Haide sa stergem viitorul…

Haide sa inhalam ganduri…

Haide sa dam nastere…

Haide sa inhalam sentimente…

Haide sa stergem ratiuni…

Tot ce trebuie sa faci e sa crezi.

Litere

Scrie!

Varsa-ti ineptiile pe tastatura jegoasa! Nu te opri, pentru ca atunci cand te vei opri vei cadea in prapastie. Da, in prapastie, acel loc unde nimeni nu te va gasi decat aflat in stare de descompunere, sau daca ai noroc, nu vei fi gasit deloc, nu va cunoaste nimeni caderea ta.

Asa e mai bine!

Zambeste la aparat! Atunci cand adancurile prapastiei te vor inghiti, aceasta va fi imaginea pe care o vei lasa in urma. Stiu ca nu tu esti in poza, stiu ca nu al tau e zambetul acela, dar nu iti fa griji, pentru nimeni nu conteaza.

Moartea nu e cadere, dar decaderea e moarte!

Uite, cerul se despica, razele razboinice ale soarelui ucid intunericul calm al noptilor fara somn. Rasare soarele, speram sa se mai ascunda de mine macar o ora, sa mai pot gandi netulburat…

S-a mai sfarsit o noapte petrecuta cu mine, dar nu a fost ultima si nici prima.

Tin ochii deschisi dar nu vad! Ascult dar nu aud! Intind palmele cu teama sa simt dar e gol! M-au parasit simturile? M-au abandonat senzatiile? Daca asa e, atunci ce ma mai leaga de lume? Nu…refuz sa cred ca sunt doar un alt alienat.

Haide, minte-te iar!

NU!

Accepta-te asa cum esti!

Complexitatea Simplitatii

Calca incet, surd! Nu deranja linistea ce a cuprins strada! Daca ai putea sa…nu…lasa…mai bine nu.

Nu respira! Stiu ca esti in stare de asa ceva, iti amintesti asta-vara cand mi-am tinut respiratia pana cand incepuse sa ma doara capul fiindca vroiam sa ma asigur ca nu visez atunci cand erai in bratele mele? Da, fa ca si atunci!

Inchide ochii si acum pierde-te in tine asa cum nu ai mai facut-o pana acum.

Iata, levitezi! Nu stiai ca poti face asa ceva! E mirific sa iti descoperi o latura ce a stat in hibernare in toti acesti ani de ratacire. Acum stii…

Leapada-te de haine si imbraca-te-n oase si vene, ca inima sa ti se vada dintre coaste, iar maruntaiele sa-ti fie in vazul lumii. Crezi ca te poti deschide astfel incat sa vada toti prin tine?

Nu! Nimeni nu poate face asta pentru ca suntem speriati de posibiltatea ca nu vom putea ascunde nimic.

Stiam ca vei fi de acord cu mine!

De ce avem ochii de culori diferite? De ce tu ii ai verzi asemenea ierbii primavaratice iar eu ii am negri ca taciunele? Incep sa cred ca vad lumea mai intunecat datorita ochilor mei, alta explicatie nu am gasit in timp ce scotoceam printre sinapsele ostenite. Si totusi, intunericul mi se pare brazdat de lumini ascunse. Am ajuns sa ma scald in lumina noptii asa cum un copil se balaceste in apele marii calme.

Credeam ca am orbit! M-am inselat insa, vad doar diferit fata de ceilalti.

Am renuntat de mult sa ma mai intreb daca sunt normal pentru ca normalitatea este relativa. Astfel mi-am aprofundat conceptiile naïve ale tineretii si m-am pierdut intentionat pentru a ma cunoaste.

Azi a fost ceata. Ce placut sentiment cand paseam agale pe strada, cand stiam ca nu pot fi judecat de toti ochii ce-mi arunca priviri vindicative. Da…iubesc ceata!

Dulci evadari ale fiintei…

Anonim

Statiunea Saturn -23 august, 1998

Eu: Mama, da-i niste bani.

Mama: Du-te si da-i tu. Uite, iti dau eu.

Eu: Nu ma duc!

Mama: Bine, hai sa plecam acum.

Eu: Nu! Stai! Mi-e mila de el.

Mama: Haide, pune-i 10.000 in pahar. Vei vedea ca iti va zambi.

Eu: Mi-e rusine…

Mama: Nu te rusina sa faci o fapta buna.

Eu: Haide sa mergem. Mi-e frica de zambetul lui, e sincer.

Tecuci – 15 Decembrie, 2008

Trec pe langa el si ma opresc.

A imbatranit…

Si-a lasat barba sa creasca. Fata ii e brazdata de cicatrici pe jumatate vindecate. Hainele ii sunt murdare, ponosite. Incaltamintea ii e rupta iar in spate avea un sac plin de nimicuri pretioase.

Avea baston acum…picioarele nu-l mai ajuta ca in tinerete.

Doar ochii ii sunt aceiasi, albastri si sinceri.

Nu ma recunoaste…mai bine asa.

S-a uitat in ochii mei dar i-am evitat privirea, mi-era frica de ea asa cum imi fusese frica de zambetul sau.

Cerea ajutor…

Am plecat…

Nu stiam ca pot fi atat de las.

Mi-e frica de zambete…

Zambet

Acum poti sa-mi spui ce s-a intamplat?

Nici nu ma asteptam sa imi zici.

Ai sange pe fata si pe maini.

Ma infricosezi…ma faci sa ma tem de tine…

…

Nu mai ai ochi. Unde-ti sunt ochii?

…

Zambesti??

Respira…calmeaza-te…respira…

E doar un cosmar…trebuie sa ma trezesc in curand…

Apa…vreau apa…

Nu e real…e doar imaginatia mea bolnava…nu e real.

…

Vis pervers…

Spune-mi de ce zambesti, nu inteleg.

Vorbeste-mi, da-mi de inteles ca ma auzi, ca nu vorbesc in van…

Dar tu…tu nu-mi mai poti vorbi, limba ti-a fost retezata.

…

Poftim, ia un creion, scrie-mi adevarul…(lacrimile o inunda).

“Nu plange frumoaso, nu plange pentru mine,

Uite, zambesc”

Semnat,

Viitorul tau

Urlet Surd

Multi nu vor auzi…

Urlete surde ma asurzesc.

Salveaza-te tu! Fugi!

Nu, lasa-ma, lasa-ma aici! Aici imi voi gasi linistea, intre urlete.

Dispretuiti-ma, va rog! Urati-ma si nu va sfiiti sa o aratati!

Loviti-ma aprig cu ganduri primitive!

Vreau sa-ti cunosc ura, sa o aflu in linistea morbida a unei nopti reci de noiembrie.

Si-atunci te voi dezbraca si nu te vei impotrivi, ci vei fi supusa.

Si-ti va fi frig...

Vantul iti va biciui corpul firav, si-n acele momente ma vei uri, dar ma vei lua in brate. Iar eu te voi strange la piept si-ti voi sopti la ureche: “Uraste-ma acum pentru ca maine ma vei iubi”.

Nu-mi vei intelege vorbele.

Ma departez de tine, te las singura ca frigul sa-ti invineteasca goliciunea. Dar nu plec, ma uit in ochii tai speriati si-ncep sa te imbrac.

Te conduc acasa, tu inca tremuri si nu-mi vorbesti, dar ma tii de mana asa cum un copil se tine de mama sa.

Ajungem la scara ta, te opresti si imi sagetezi privirile cu ale tale.

Taci, dar imi vorbesc ochii.

Si pleci…

Incepe ploaia…

Iubita ploaie, te asteptam.

Ajuta-ma, crucea-mi e tot mai grea si genunchi-mi zvacnesc de durere!

Ma impiedic si cad.

Nu e nimeni sa ma ridice…

Timp

Open mind for a different view…

Cronos, opreste timpul o zi pentru mine, te rog! Ajuta-ma sa vad lumea vulnerabila si incapabila sa se ascunda.

Opreste timpul atunci cand ploua, vreau sa vad picaturile nemiscate.

Oare cum arata lumina? Dar un suflet?

Mai poti sa ma urasti atunci cand timpul sta? Sper ca da.

Cand timpul va sta, sper sa ai un zambet pe fata.

Ma obosesc si ma dezgusta fetele congestionate ale oamenilor. Macar tu sa fi diferita de ceilalti, macar atunci.

E liniste, dar simt vantul.

Suflete adunate, miscandu-se haotic, fiecare cautandu-si viata pierduta, asta e vantul. Tacerea vantului…tacerea sufletelor…tacerea fantomelor…

Le vad, le-ating si…ma-mbratiseaza incet, invelindu-ma in soapte nespuse.

Asculta-le in taina.

Simte-le…

Te simt cum tremuri, ti-e frica de soapte. Te-au acoperit regrete pagane.

Te temi…

Nu-ti ascunde fata in spatele palmelor, eu tot iti aud lacrimile.

Spune-mi, fantomele plang?

Nu cred, daca ar plange ar ajunge ca noi, oameni invizibili ce plang.

Scancet

Mi-e teama c-ai sa te pierzi incet in idei ce-ti sunt straine.

Mi-e teama c-ai sa te ascunzi de tine, in tine.

Nu te inchide intr-un turn de fildes, nu trage zabrelele la usi. Si de vei face asta, lasa o fereastra deschisa prin care sa te pot privi fara sa stii. Sa te privesc atunci cand razi si cand plangi, sa te cunosc in singuratatea ta.

Da-mi o poza cu tine inainte de a ma fi cunoscut.

Vreau sa te stiu asa cum erai…si cum nu vei mai fi niciodata.

Am aprins o lumanare…pentru tine, pentru noi.

Iarta-ma, daca vei putea vreodata.

N-am vrut…

Poze

Azi am facut poze la soare.

Acum a apus, a disparut printre picaturi de ploaie

Am stat la fereastra, am intins mana sa simt picaturile si inspiram adanc aerul rece…traiam prin ploaie si prin soare.

Asculta…

Auzi picaturile?

Auzi norii?

Auzi soarele?

Auzi frunzele?

Nu…de mult timp nu mai am urechi sa le aud

Sunt un biet handicapat.

Nu te uita atent, nu-mi vei vedea handicapul. Am invatat sa-l ascund de vazul lumii. Nici n-ar fi trebuit sa stii de el, e doar pentru mine, e crucea ce trebuie sa o car pana cand voi ajunge-n varful muntelui meu.

Si-acolo ma voi putea odihni…

Am murit in liniste, am inchis geamul si am tras jaluzelele, am inchis ochii si ganduri demonice mi-au inundat privirile.

Ochi Incetosati

Mi-ai spus ca vrei sa vezi lumea prin ochii mei. Iti amintesti? Era o noapte de vara in parcul pierdut, salbatic. Sa fi fost miresmele dulci sau aerul rece care te-au determinat sa iti doresti acest chin…Nu stiu.

Acum haide…nu inchide ochii…nu clipi nici macar o data…lasa praful sa ti se astearna pe retina…te va ustura, vei dori sa inchizi ochii ca durerea sa se sfarseasca, dar nu face asta! Tine-i deschisi pana cand lacrimi iti vor aparea de durere. Acum vezi lumea asemenea mie.

Cum e?

Nu-mi spune, stiu ca te dor ochii, insa doar asa vei cuprinde realitatea ce te inconjoara, sincera si nealterata.

Esti gata sa suferi pentru real?

Te-ai uitat vreodata spre soare? Eu da, vreau sa vad cum lumina imi aduce intunericul. Nu trebuie sa te temi de intuneric, teme-te de lumini inselatoare pentru ca ele iti ascund secrete ce nu le poti banui. Intunericul e pur…

Sunt nesabuit asemenea unui copil ce fuge in fata masinilor, insa eu nu o fac pentru senzatii ci pentru concepte. Sunt sigur pe mine si pe credintele mele, chiar daca ma duce spre ateism. Urmeaza-ma daca vrei sa vezi intunericul luminilor…

Sper ca nu ai inchis ochii inca, mai suporta-mi ideile putin, chiar daca absurditatea le acopera.

Sunt sigur ca nu ai cuprins intelesurile abstractului. Am incercat sa urmez tusele lasate pe plansele de desen, acoperite de panze de paianjen, ale artistului pierdut.

Te-ai intrebat de ce trebuie sa te pierzi ca sa te afli?

Dulci dileme ale unei minti necoapte sau mai bine zis, inca preocupata de existenta si necufundata in grijile cotidiene.

Ah, ti-au aparut primele lacrimi ale durerii launtrice, poarte-le cu mandrie astazi, nu le sterge cu dosul palmei. Ale mele s-au cicatrizat, uite-le, le vezi?

Ce stupid sunt, nu poti vedea in sufletul unei persoane.

Acum clipeste prelung, purifica-te de tine.

Gata, a trecut visul urat, culca-te la loc, n-am sa ma mai las sa ma ranesc.

Nu Mai Sangerez

Viziuni macabre, profetii false, iluminari ce ascund intuneric...

Mai stau putin, vreau sa simt cum e sa planga cineva si sa ii simti lacrimile cum iti inunda corpul. Vino si tu, langa mine, in ploaie. Cum e? Simti lacrimile? Simti secretele ploii nocturne?

Apa e amara…

Preferam sa o stiu dulce, dar amagirea e doar o prelungire a suferintei.

Acum as vrea sa ninga, sa ninga atat de des incat sa nu pot tine ochii deschisi. Vreau sa fie frig, sa-nghete lacrimile ploii pe mine ca apoi sa le culeg si sa le ascund de toti.

Lacrimile sfintilor…urmele lor pe pamant.

Spala-ma! Adu un prosop! Sterge-ma!

Sunt plin de sange…

Sange amar, lacrimile ce-mi erau harazite de-atata vreme, in sfarsit mi-au murdarit hainele.

Distruge-le! Arunca-le-n flacari!

Acum sunt curat…

N-am purtat niciodata sangele altuia.

…

Credeam ca sunt curat, credeam ca nu-i al meu sange acela ce-mi umezea buzele.

M-am inselat, al meu era, din ochi curgea siroaie.

Nu mai sangerez. Nu mai am ce.

Profetul s-a inselat…

Stinge-mi lumina intunecata a rasaritului.

Cruta-ma astazi…chiar de nu merit iertare.

Nisip

Acorduri de chitara dezacordata ma linistesc de fiecare data cand…

In seara asta vom inota dezbracati.

Apa e calda si nu e nimeni imprejur, doar noi.

Asaza-te pe nisip, simte-i povestile. Oare cati tineri au stat aici gandind aceleasi lucruri?

Intinde-te…

Vom fi una cu stelele.

Vrei sa-ti prind una?

Ia-o intre palme, e a ta.

Acum da-i drumul sa se intoarca pe cer.

Nu te mai vad! Unde esti?

Iata-te, nu ai dat drumul stelei, te-a luat dupa ea.

…

Acum esti sus pe cerul noptii iar eu am ramas in mormantul meu pamantean. Dar nu conteaza, atat timp cat esti fericita intre stele, eu iti voi zambi din nisip.

Doi Intr-o Barca

Ai grija sa nu cazi! Paseste cu grija, lemnul e ud, aluneca.

Ai adus ce te-am rugat? Ti-ai adus inima?

Sper ca ai ingropat restul in curtea din spatele casei, langa leaganul din spatele smochinilor batrani.

Sunt mandru de tine.

Doar asa vom putea traversa oceanul fara motor, fara vasle si fara panze.

Nu crezi ca vom putea face asta?

Te rog, nu te indoi de mine, nu acum. Am nevoie sa ai incredere in mine.

Urmeaza-ma in neant si-acolo vom gasi acel ceva ce ne-a lipsit pana acum. Nu are definitie dar tanjesc dupa el.

Macar de-as stii ce e…

Priveste, hartia aceasta e harta ce ne va indruma spre acel loc ce nu exista unde vom gasi acel ceva ce ne e necunoscut.

Nu lua in seama ca-nsemnari nu sunt pe hartie, trebuie sa ne ratacim ca sa ne gasim calea.

Nu te teme...voi fi langa tine oriunde curentii ne vor purta.

Arunca apa si merindele, vom sorbi ganduri si ne vom infrupta din singuratate

Saruta uscatul…ia-l ca amintire.

Acum plecam, dezleaga franghiile mintii si lasa pe uscat ancorele prejudecatilor.

Nu plange…

Nimeni nu ne va simti lipsa, iar noi nu vom simti lipsa nimanui. Suntem doar doi anonimi intr-o barca. Vom disparea acum, ne vom ascunde sub linia orizontului, acolo unde Soarele se-mbina cu marea.

Nimeni nu ne va gasi, iti promit.

Tine-ma de mana…

Inchide-ti ochii…

Viseaza…

Defibrilator

Am ucis…nici eu nu am stiut, azi am aflat…

Daca ai stii cat e de usor sa ucizi…

Nestiutorule naiv, te blestem, maturizeaza-te astazi!

Acum poti sa deschizi ochii cu care vei vedea pana cand iti vei ucide spiritul.

Nu e innourat afara, asa e lumea.

Liber, 220V, da-ti-va in spate…din nou, liber…ultima data, daca nu isi revine il declar decedat…

Astazi, 3 Decembrie 2008 subsemnatul constata moartea pacientului anonim, dupa ce a suferit un infart.

Dumnezeu sa te protejeze…

Mi-am promis ca nu voi mai pierde pe nimeni, nu mi-am tinut promisiunea.

Inca un cazut, nu a suportat adevarul crunt…pacat, vazusem ceva in el, o scanteie ce ar fi putut da nastere unui foc mistuitor, dar scanteia era slaba, sufletul era bolnav.

Oare iubea? Cred ca inca mai e ceva ce il tine in viata…

Da, uite acolo, in adancul inimii inca mai zvacneste incet…amintirea vremurilor de fericire nu-l lasa sa se stinga.

S-a stins…atat a fost…

Creion

Azi am desenat. Vrei sa vezi?

Priveste-n sus si spune-mi ce gasesti acolo.

…

Da…am desenat cerul. L-am facut asa cum imi place mie.

I-am daruit nori, ploaie si doar o raza de soare.

Cerul e al meu.

Cerul e in mine.

Eu sunt cerul…

Eu sunt cerul acesta cu nori si ploaie.

Ma bucur cand ploua, ma bucur fiindca pot invinovati ploaia pentru cum sunt, pentru mine.

Acum ploua…de aceea si scriu.

Ploaia scrie pentru mine.

Scriu ploaie.

Dar printre picaturi am pus o raza de soare.

E doar pentru mine, nu o puteti lua voi.

Nu o puteti intelege.

Raza mi-e straina asa cum imi esti si tu.

Ploua…

Alb

Alb…

Picteaza-mi fata alba, te rog. Poti face asta? Si deseneaza-mi si un zambet prelung.

Iti multumesc!

Spune-mi, cum arat?

Vroiam de mult sa pot zambi tot timpul. Acum mi-ai sters orice alta expresie de pe fata, doar zambetul mi-a ramas.

Te infricosez?

Stai, nu fugi de zambetul meu fals, nu e prima data cand il vezi, dar e prima data cand realizezi ca nu e al meu.

Cum te simti acum ca ai aflat un secret? Nu te teme, nu am incredere in tine, dar vroiam sa stii asta despre mine…doar eu sunt tu iar tu esti eu, oglinda crapata nu schimba nimic.

Mai tii minte cand eram in clasa I si invatatoarea ne invata cum sa fim copii buni, buni pentru demonii societatii? Ar trebui sa trecem pe la ea sa ii spunem ca a dat gres cu noi.

Sunt mandru de noi desi motivele sunt absente, doar din pur narcisism spun asta.

Aberez…

De ce drumul spre mine nu e pavat cu galbene caramizi?

Stiu eu! Pentru ca orice prost m-ar putea cunoaste si nu doresc asta. Ai ales sa pui nenumarate capcane de-a lungul acestui drum sinuos, capcane in care deja ai cazut, eram sigur ca nu te vei putea feri de ele.

Casa de turta dulce…

Uita-te la mine in continuare, nu te fa ca nu ma auzi!

Lasule!

Iar am ramas singur in fata oglinzii mele murdare, a plecat reflectia, a fugit…