vineri, 26 noiembrie 2010

Nesupuneri


Cât de tare ar trebui să ţip
Ca să m-audă gândurile voastre?

Cu câte pietre ar trebui să mai arunc
În oglinzi
Ca să-ndrăzniţi
Să priviţi?

miercuri, 24 noiembrie 2010

Una dintre definiţii


Sunt mereu
Eul meu
Ce-şi ţine tălpile ridicate,
Măcar puţin,
De la pământ.

Mă zbor aleatoriu
Urmându-mi primul gând.

Mă numesc Departe.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Lumina şi alţi demoni


Către mine:

Şopteşte-ti sufletul mai departe
Ca pe o dorinţă pusă prea târziu.

Către ei:


Mătură-mi din cale viitori-mi paşi
Şi ajută-mă să-nţeleg ce sunt eu acum

luni, 15 noiembrie 2010

Temperatura pielii


Mă fierb în sânge, uitat,
Până ce-n gură începe să-mi apară
Pământ de cimitir.

Astăzi
Voi investi un ochi
Pentru viitoarea nemurire a morţii.

Mă uiţi?

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Se-apropie sfârşitul de jurnal

duminică, 7 noiembrie 2010

Cromatica naşterilor


Mimează-mi culorile pântecului tău
Pe retină,
Ca să mă revăd înainte de mine,
Răsfirat în eterul violet.

Naşte-mă!

Te nasc!

marți, 2 noiembrie 2010

Despre mine


Ţigara mea se continuă undeva
Şi după ce filtrul a început deja să fumege.

Îmi place să cred că,
De fiecare dată,
O frântură din plămânii mei expiraţi
Ajunge-n tine.