Vis

Culori sterse-ti acopera tainic vocea

Privindu-te, timpul furisandu-se trecea,

Si simteam cum nimic nu s-ar putea intampla

Sa fure aceste momente de sinceritate goala.

Vorbe goale imbraca timpurile crapate,

Intelesuri pierdute incep sa se arate,

Schelete de flori se-astern la picioare

Iar din codru incep a se aduna fiare.

Culori le-au dat strigare balaurilor negri,

Si i-au rapit, asternandu-i printre flori.

Te vad vorbind dar nu-ti cunosc glasul

Te simt tremurand dar nu-i al meu dorul.

Flori de gheata-ti imbraca parul desfacut

Fara sa stii, in secret, eu ti le-am asternut

Ca in somn sa-nfloreasca si sa-ti dea sarut

Sa-ti freamete buzele-n vise rostite de un mut.

Dar eu nu sunt acela ce-ti va povesti sufletul.

Nu sunt cel ce-ti va impartasi, in tacere, gandul,

Sunt un vagabond pierdut pe meleaguri straine

Printre miresme de trandafiri si priviri meschine.

Cioburi

Fragmente de ochi se-astern pe podea

Diavolul de mult acest lucru si-l dorea

Vrea sa ne prefacem in mii de cioburi

Sa devenim ganduri in ale facerii focuri.

Nimic decat cuvinte ce dau nastere la dor.

La dorinte ce te-ating cand plutesti pe-un nor.

Dar astazi, firmituri voi aduna-n palma,

Le voi ascunde pe toate intr-o naframa.

Iar cand soarele-ti va arata intunericul.

Pe cand vantul iti va spune-n gand, intelesul

Si sensul florilor de fier ce-ti imbogatesc

Sufletul, atunci tie am sa ti-o daruiesc.

In camera pierduta-n umbrele trecutului

Departe de razele reci ale soarelui,

Dincolo de furia ochilor ce ne-ataca,

Intr-un loc unde dormiteaza regina matca,

Aici sa-nchini zeilor naframa de tine primita,

Iar cand din ceruri lumina rece iti va fi data

Si Zeus, mana-ti va intinde, zambind incet,

Atunci draga mea, atunci sa dai nastere unui zambet.

Tu

Nu-ntelegi de ce-ti spun acestea, acum

Nu-ntelegi de ce iti spun ca esti doar fum

Fum de tigara inspirat in vreme de vara.

Si ucis, de ei, in aceleasi clipe vechi de seara.

De ai stii ca te-ascunzi in picaturi de ploaie

Stand la geam, privindu-le, sufletul se-nmoaie

Gand de vara-n timp de noapte pierduta

Liberat de suflet ratacit pe linii de harta.

Picaturi mari rupte din nori, rupte din tine

Mor pe pamant, eliberand doar urlete fine,

Si-ti distrug speranta de a vedea lumina,

Si-ti creeaza dureri de injectii cu morfina.

De-ai cunoaste ca esti doar un fior

O pura excitatie a corpului, un dor

Un dor de a crea poezii din noroi negru,

Si de a le recita in clipe de calm funebru.

Ai ajuns a fi o holograma, un vis,

Tablou sculptat in straturi de aer inchis,

Desen pe-asfalt lovit de ploi si vant,

Miros de flori asezate pe-al tau mormant.

Esti tu…

Lanturi

Sclipiri de ape tulburi iti invaluie chipul

Sunetele lunii iti spala, in taina, trupul

Sonate surde te-ngana in momente ascunse

Iar palma ti-e plina de amintiri scurse.

Ti-aluneca incet printre degete

Timpul pierdut pe-alei prafuite

Si-ncerci sa-l culegi din noroi

Sa-l asterni pe-un altar de strigoi.

Regrete ajung a-ti ineca privirile

Si-ncepi a te dezlega din firele

Ce te-au tinut captive-n temnite,

Unde lacrimi incarca mii de fete.

Dar firele, lanturi se dovedira a fi

Si-n temnite ai fost osandita a muri

Printre umbre si ganduri pierdute

Printre rani si sperante rupte.

Podelele-s pline cu flori de sange

Doar o raza de soare patrunde si te frige

Ascunsa-n intuneric pentru atata vreme

Piele incepe a-ti fi roasa de guri de vierme.

Rani deschise-ti dau dureri acute

Dar tu mai poti spune doar strigate mute.

Nimeni nu-ti va gusta din fiere

Nimeni nu te va imbata cu miere.

Amintiri din vreme de mare fericire

Te chinuie-n vremuri de nenorocire

Acestea-ti vor servi drept mormant

Aici te vei intoarce in vechiul pamant.

3-5-7

Trei ani trecura de cand ea n-a mai zambit

Trei lacrimi se-uscara pe obrazul innasprit

Trei ganduri nu-i dau liniste-n noapte,

Trei blesteme ascunse-n soapte.

Cinci povesti ii defineau copilaria

Cinci cantece-i bantuiau gandirea

Cinci copii ramasi pe ulita pierduta

Cinci suflete dau nastere la o ultima reduta.

Sapte ani n-au cunoscut pacate,

Sapte sunt meditatiile netereminate,

Sapte scrieri ii ascund trairi,

Sapte dorinte-s tainuite-n trandafiri.

Niciun suflet dornic sa cunoasca,

Nicio persoana dispusa sa sarute o broasca.

Ascultati

Bob Marley-No Woman No Cry

Desen

Tu: Ce scrii acolo?

Eu: Fantome.

Tu: (nedumerita, crezand ca nu a auzit bine) Fantome? Cum poti sa scrii fantome?

Eu: E usor…

Tu: Nu prea inteleg(dezamagita).

Eu: Le scriu pentru ca mi-au otravit cerneala…

Tu: Ti-au otravit cerneala?

Eu: Da. Priveste, cerneala acum e albastra.

Tu: …si nu asa e normal?

Eu: Cerneala mea era incolora inainte iar fantomele au otravit-o. Doar de as scapa de ele, de mi-ar reda cerneala mea incolora.

Tu: Si-atunci cum ar mai vedea cineva ceea ce scrii?

Eu: Ah, refuzi sa pricepi. Nu scriu pentru ochi, scriu pentru suflete defecte, pentru schelete de petale si raze de luna.

Tu: …

Eu: Priveste-ma putin si spune-mi ce vezi.

Tu: Dar nu te vad, unde esti?

Eu: Aici, in fata ta, te uiti la mine.

Tu: Am orbit? Nu te vad si nu-nteleg de ce.

Eu: M-am desenat cu cerneala incolora acum ceva timp, iar tu refuzai sa nu vezi ceea ce nu trebuie vazut ci doar simtit.

Tu: Visez?

Eu: Lasa-ma sa te desenez pe fata cu fantome.

Tu: (neintelegand nimic, tace)

…

Eu: Uite, acum esti mai frumoasa ca oricand. Pacat ca nimeni nu va putea vedea asta…

Tu: Da-mi o oglinda. Vreau sa ma vad.

…

Eu: De prisos iti e oglinda acum, esti doar o fantoma.

Tu: Cum e posibil asa ceva? De ce nu ma mai pot vedea?

Eu: Pentru ca refuzi.

Tu: Dar…eu…(debusolata)

Eu: Ai ajuns ploaie si vant.

Tu: Ploaie? Vant?

Eu: Da…esti vant pentru ca nimeni nu te va vedea, dar toti te vor simti iar ploaie deoarece…

Tu: …?

Eu: Vei purifica suflete si vei ineca dureri.

Tu: Dar cum pot ajuta daca sunt doar o fantoma?

Eu: Prin creatie, draga mea.

Tu: Am ajuns doar o scriere de a ta.

Eu: Da, esti intruchiparea randurilor mele. De mult imi doream sa pot face asta. Sunt fericit.

Tu: Eu nu sunt fericita…nu vezi ca lacrimile imi inunda obrajii?

Eu: Nimeni nu-ti va vedea lacrimile.

Tu: Dar vreau ca lumea sa vada, sa simta ceea ce simt eu acum.

Eu: Ajuta-i!

Tu: M-ai ucis…mi-ai dat nastere, moarta.

Eu: Nu gandi asta, ti-am dat nastere prin moarte, draga mea.

Tu: Monstrule!

Eu: Esti parte din mine, sa stii. De aceea te iubesc asa cum tu ma urasti.

(liniste)

Papusa

Picaturi de ceara

Te-mbraca diseara

Si-ti ard madularele

Distrugandu-ti aripile.

Ascute-ti gheare

Cheama fiare drept ajutoare

Ah, nu imi da ascultare.

Unde te afli acum?

E doar un alt drum

Pe care te-ai ratacit

Sperand ca nu e totul mit.

Totul se-ascunde

Dincolo de unde

Dincolo de ape

Acolo unde doar gandul razbate

Sperantele se naruie

Nimic nu-mi apartine mie

Decat acest gand

Pe care-l scriu oftand.

Ascultati

Everlast-I Can't Move

Portocali

Plantatii de portocali…

Dincolo vor fi numai plantatii de portocali, pomi roditori cu fructe coapte si frunze verzi ce emana miros de viata.

…

Stai pe-o patura si te-ntrebi cum de ai ajuns acolo.

Cauti indicii care sa-ti explice de ce esti aici si-ncepi sa scormonesti, cu ochii speriati, prin buzunare…dar nu gasesti nimic. Te uiti in jur dar nimic nu-ti e cunoscut.

Picioarele incep a-ti tremura si simti nevoia sa te asezi pe patura inflorata cu desene banale, patura primita la moartea sufletului tau.

…

Cerul e albastru, e sincer si e pretutindeni. Cate un nor pierdut il pateaza si-l face imperfect.

Toti avem norii nostri…

Te-ai calmat acum iar picioarele incep sa te-asculte iar.

…

Te ridici si-ncepi sa te plimbi printre pomi.

E cald si sudoarea iti imbiba camasa suflecata la maneci si descheiata la gat.

Ce nu ai da pentru un pahar de apa…

Dar mergi, nu te opresti, asa ai fost invatat.

Doar de ai asculta pamantul si frunzele care iti soptesc secrete…

…

Orele trec iar picioarele te dor, ai obosit cautand ceva printre portocali, ceva…

…

Printre ramuri se-aud rasete de copii.

Da, rasete de copii asa cum radeam toti odata, candva…

Te-ndrepti spre ei cu pas grabit sperand ca iti vor aduce salvarea dar totul e in van.

Doar de ai reusi sa ii gasesti, sigur iti vor arata iesirea din plantatia de portocali.

E cald…

Poate incepi sa delirezi sau poate…nu, sigur imaginatia iti joaca feste.

Grimase de dezamagire iti inunda chipul.

“A fost doar imaginatia ta perfida, nimic altceva. Ce ar cauta copii printre portocali? De ce nu i-ai gasit? Nu pot sa gasesti ceva ce nu e real.”

Dar dintre pomi in cale-ti iese un mic baiat, murdar pe-obraji si pe maini iar pantalonii ii sunt rupti in genunchi. Parul ii e plin de praf iar pe mana are si cateva zgarieturi ce inca sangereaza.

…

Tu: Salut baiete.

El: …

Tu: Ma numesc … (intinzi mana). M-am ratacit printre portocali si nu stiu cum sa scap de aici. Poti sa imi spui pe unde pot iesi?

El: …

Tu: (nedumerit)De ce nu-mi vorbesti? Nu te speria de mine, sunt doar un om obisnuit, n-am sa te ranesc.

El:…

Tu: Spune-mi te rog pe unde pot sa ies de aici!(vorbesti raspicat)

El: Mama mi-a spus sa nu vorbesc cu oameni morti.

…

Copilul pleaca si se pierde printre portocali iar tu ramai singur si nedumerit.

Doar de te-ai fi oprit sa mirosi portocalii…dar nu ai facut-o!