duminică, 8 mai 2011

Alegerea


Să vină naşterea
Şi moartea
Şi naşterea
Şi moartea
Şi naşterea
Şi moartea
Până ce Universul
Se va plictisi de noi
Şi ne va spune
Să fim mai hotărâţi.

vineri, 22 aprilie 2011

!

Noi vrem să fim vii
Dacă noaptea asudă.

vineri, 15 aprilie 2011

Să se renască


Se urlă după lapte şi iubire,
Iar noi am luat doar antidepresive.

„Să plângeţi” zic toate megafoanele,
Ce stau aţintite înspre noi.

vineri, 8 aprilie 2011

Prin mine


Mi-am spus ca în cuvânt stă zidul.

Decupez silabe.
Le lipesc pe frunţi,
Doar de aş reuşi să mă spun.

Rămân în spate.
Vreau să mă văd cum plec prin toţi.

luni, 28 martie 2011

A fura


Trup cutremură trup.
Limba se zvârcoleşte-n pătrundere.
Ploaia inundă.
Sunt actul ploii peste noaptea dublă.
Se linge pielea-n cuprindere simultană.
Reflexul de-a fi reapare.

luni, 21 martie 2011

Război zilei


Îmbătrânim.

Nu ştiu cum să mai scriu secundele
Dacă timpul nu există.
De fapt, aş putea folosi degetele tale
Şi părul tău
Ca să-mi spun viaţa.

Zece degete şi vreo şase şuviţe
Cât să spun cum mă cheamă,
Cine îmi place să fiu
Şi ce vreau să devin după ce mor.

marți, 15 martie 2011

Postul retrezirilor noastre


Astăzi nu te voi muşca de lobul urechii
Şi nici de interiorul coapsei.

Voi prefera să-ţi spun
Că aş vrea să dorm,
Gândindu-mă la cum ar fi
Dacă te-aş muşca de lobul urechii
Sau de interiorul coapsei.

Plec din vis.
Încă eşti aici.

Bine ai venit in anotimpul meu.

Ceainicul sfârâie calm.

Trăieşte-mă.

joi, 10 martie 2011

Omul cu picioarele inverse


Limba se taie în doar două jumătăţi.
Câte una pentru toţi

Eu muncesc la salvarea lumii.
Nimeni nu mă vede.

Cerul e stătut astăzi.
Norii miros a cancer.
Urmează să plouă cu tăceri astenice.

Prezenţa e singură.
Ea plânge pentru cer.

Privirile păşitorilor ling asfaltul.
„Nu cumva să mă îndrăgostesc de oameni” îşi spun toţi



Viaţa se aruncă-n valuri.

joi, 3 martie 2011

Scrisoare către Dumnezeu

Am învăţat să merg.

Acum vorbeşte-mi despre sângerări.

marți, 1 martie 2011

Fiecare îşi primeşte ochii


Intrasem în tine de ceva timp.

Am adormit la jumătatea privirilor.
Tu erai.
Eram si eu.
Eram, iar podeaua era limita.

Imaginea ce trebuie arătată
E ucigaşul clasic.

Ne întâlnim la ţigara.
Mă mai ţii minte?
Ah, da, dar doar din priviri.
Ştii ce tocmai ai făcut? M-ai scos din oglindă.