2

Crust. Incrust.
O să le caut în dicţionar. Promit. Însă, după cum sună, sunt cuvinte lăsate pe pământul ăsta de oameni ca mine. Acei „pe lângă”, frumoşi nebuni, uraţi insoliţi. Ne-am găsit la cutremurul ăl’ mare acolo unde falia se desparte. Şi cazi printre pereţi. Cazi. Cazi. Caaazi.

Cazi până ce pereţii se-apropie atât de mult încât nu mai poţi să cazi. Rămâi blocat şi oarecum nemulţumit de situaţie. Eşti inexistent – permiteţi-mi jocul. Nici nu ai rămas sus. Nici nu cazi. Eşti un nicăieri tragic.

Şi-acum ce?

Nu, încă nu ştiu.
Eu încă mă pregătesc de cădere. Îmi iau şi o sticlă cu apă, ca nu cumva să-mi fie sete de-atât amar de…de mine.

astăzi blogul împlinește 2 ani.

Pentru

Să ne întâlnim pe retină,
I-am spus, în timp ce-mi împreunam mâinile
Într-un cerc cu doar două laturi.

Şi dacă nu ne vom vedea acolo?

Atunci,
Aşteaptă-mă între perne,
Cu ochii mijind a somn şi a dor de prezenţă.

4

Îmi curg. Imaginea mea rămâne, de altfel, stropită pe lambriu. Îmi număr sângele cum pătează. Ah, păcat de pereți. Lasă. Trebuie sa rămână ceva aici. O urmă. Un însemn. Un simbol al nemuririi mele ce va fi șters repede, fiindcă vopseaua e lavabilă. Un burete, un pic de detergent și gata, pata mea de sânge nu mai vorbește.

Mi-a plăcut dintotdeauna să îmi punctez ieșirile. Pe aceasta o voi păta.

Sper să nu îmi crească rulmenți și pinioane și bai de ulei.

M-am sincronizat anapoda. Mi-am ratat vremea cu vreo sută de ani.

Univers

Cât de mare mă laşi să-mi construiesc planeta?

Până când vei ajunge să-i fii singurul locuitor
Şi-apoi…

Şi-apoi îmi voi da seama că nu va mai fi niciun loc liber,
Iar tu vei fi dincolo de graniţa strigătului meu.

Cumpără-mă

Mai lasă-mă-n plecare
Până când ceasul sună
Ca torsul cafelei de dimineaţă.

Cerul încă mai ştie
Să coboare ceva mai jos de nori