Cu ochi de carne privim in sus

Soarele
I-a lasat omului
Un corp cu gand de mult
Si amar sub infinit.

Se-ngana trosnet de carpiene
Cu unghii sub carne,
Ce-arunca-n spre vertical
Aripe ce-ascund intre pene
Cioturi de pamant.

Cerul si-ncaltat bocancii diafani
Si incepe sa tropaie cotangent
Noptile omului cu iz de nesfarsit.

„Poti sa-mi calci,
Cerule,
Tot ce-n mine mi-e exterior,
Caci sub talpile tale
Eu nu ma frang
Si nu ma plec
Cu gand de alb ce bate-n vant.”