Copilărie, încă îmi eşti datoare cu o mână de castane

Luminile oraşului cad
Şi tocesc asfaltul reavăn
Plin cu bucăţi de copii.

Dacă strâng din pleoape
Sigur găsesc în groapa aceea
O sandală a copilăriei
Şi urmele melcilor pe care îi vindeam.

Îmi place să calc prin gropi.
Cum aş putea altfel
Să-mi amintesc de mersul şleampăt
Al unui alt-eu?


Nu ştiam să citesc. Nu aveam nevoie.

Pe-atunci vorbeam cu vântul.