Ţi-am scris
Pe-arţarul mov
Din nailon
O uşă întredeschisă.
Arţarul meu,
Al strigătului după mine,
Şi-a scurs şi cel din urmă obraz
Lăsându-mi acea strada a paşilor mei
Şi leagănul vechi, lateral.
Călcăm
Aceleaşi urme de pe apa.
Călcâiul mi-a rămas adânc
Din nou pe acel val.
Portretul timpului din ceas
Stă-ntins pe pietrele de râu
Şi mă priveşte atins.
E trist aici, fără de riduri,
Fără gropi de nisip şi scoarţă de copac.
E trist, să ştii,
Şi tare-aş vrea să-i spun
Că mi-ar plăcea să mă nasc.
Superb!
RăspundețiȘtergere