4

Îmi curg. Imaginea mea rămâne, de altfel, stropită pe lambriu. Îmi număr sângele cum pătează. Ah, păcat de pereți. Lasă. Trebuie sa rămână ceva aici. O urmă. Un însemn. Un simbol al nemuririi mele ce va fi șters repede, fiindcă vopseaua e lavabilă. Un burete, un pic de detergent și gata, pata mea de sânge nu mai vorbește.

Mi-a plăcut dintotdeauna să îmi punctez ieșirile. Pe aceasta o voi păta.

Sper să nu îmi crească rulmenți și pinioane și bai de ulei.

M-am sincronizat anapoda. Mi-am ratat vremea cu vreo sută de ani.