marți, 20 octombrie 2009

Zenit


Dar nebunia mi-e dulce, iubito.

Ochii-mi crapati de noaptea adanca
Nedrept
Ma parasesc.

Si iar ajung sa te simt
Prin oglinda sparta,
Orgasmica, a carnii.

3 comentarii:

  1. Versurile tale sunt precum cafeaua... Profunde, incat le simti pana in strafundul capului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tren lent de vacanta ,
    in care oamenii atipiti de culoare ,
    isi prelungesc nelinistile in vis...
    Lumini trecatoare din gari ,
    sterse lumini pe parcurs ,
    licariri ce nu pot opri fugara
    de-acum...

    Noapte neagra ascunde pana-n zori
    sesul mov , monoton ,
    cu claiele arse ale toamnei pe umeri .
    Lacuri tacute intredeschid pleoapele ,
    din mlastini , ca din cadelniti ,
    urca palid aburul noptii...
    ca orisiunde -
    durerea , nedespartita calatorie ,
    se-ascunde...



    kd?.

    RăspundețiȘtergere
  3. depinde despre cine vorbim...Nietzche sau Paler...
    oricum,si eu le prefer pe cele de sticla

    RăspundețiȘtergere