Am urât încă o dată ceasul.
Flaşnetarul.
Să ştii…
Era muzica altui timp.
Era muzica altui om.
Era muzica altui pământ pentru tălpi.
Pe atunci se dispărea altfel.
Haide să murim acum o sută de ani,
Să ne aruncăm măruntaiele peste iubiri strâmbe,
Să ne cântam neputinţele pe sub pervazuri.
Să nu mai fim noi.
Măcar până la acest vers.
superba, la fel ca fotografia.
RăspundețiȘtergerece ne-am face noi daca n-ar exista creioane (si pene)?:))
hmm..probabil am zgaria cu unghia pe undeva..cuvinte..desene..un ceas, un flasnetar..un papagal
ce dragut, as always!
RăspundețiȘtergerein cinstea timpului demult trecut, am sa urmez indemnul, domnule:)
dar tot voi ramaneti
RăspundețiȘtergereM-am odihnit putin la tine pe blog. Am citit si nu reuseam sa ma opresc pentru ca nu stiam unde sa ma opresc. Nici nu vroiam. Mai scrie. Imi este foarte familiar. Mai trec pe la tine!
RăspundețiȘtergere