Ruperea de Nord Vertical. Concretizarea plastică a angoasei.

Mă doare timpul meu
De azi,
De ieri,
De septembrie şi-octombrie împreunat,
De douăzeci de ani
Lăsaţi pe câte-o bancă din parc
Şi
Lipiţi pe capace şleampete de canalizare.

Ustură răsăritul
Reflectat în jaluzelele mele de asfalt.

Poeziile mele sunt nesigure.
Poeziile mele sunt stângace.

Uneori mai scapă furculiţa
În timp ce-ncearcă să ducă
Ciobul de răpire
În gură,
Pentru mestecat.

Narcoticul eticii

Luna se reflectă-n îngeri,
De aceea ne par luminoşi.

Un înger în umbra
E om.

Secretul e în distanţă.

Dacă ajungi pe Lună
O să te numeşti Saturn
Sau pe scurt,
Dracul.

Da…
Îngerii se formează prin depărtări.

Mâncatorii de boală

…
Cum îmi rupeau gândul
În mici sunete şi cartilaje
Abundente în hepatite şi orbiri mediocre.

Îmi spuneam
Că ar fi trebuit să plâng lichid
Şi să port mai multe pietre-n buzunar.

Sub ghetele fizicii. Poate (te) voi găsi.

Formă din nisip
(Omul-Distanţă,
Altcineva)
Se-nalţă casă.

Cărămizi conice,
Cu vârfurile strivite de fruntea rezemată odinioară pe ele,
S-aşază tangent
Unindu-şi nucleele,
Şi-l lasă să calce pe ele.

Are de muncă.

Mereu apare câte-un geam
Al cărui pervaz e scrijelit
Şi, viaţa trecută
(sau, de doriţi,
alegeţi o zi a săptămânii)
Îi apăru o nouă scară
Neşlefuită.

Are de muncă.

Se-ntâmplă adesea
Să-şi scape privirea în urmă
Şi, de fiecare dată,
Uită-n ce cameră este.

El
Este omul
Apocalipsei-omului.

El
Nu există,
Fiindcă nu se ştie om,
Ci doar joc de sine.

Nu sunt

Nu sunt aripă.
Nu sunt vânt.

Nu sunt aici.

Eu sunt
însăşi absenţa mea
Din mine.

Nu sunt picior.
Nu sunt copac.


Sunt piatra ce ucide
Complementul de loc
Şi subiectul posesiei.

Nu sunt
Ca să mă am.

Anti-pasărea

Am început să cred în jos.

Dumnezeule,
Tu…
Tu eşti un orb in faţa ta!



De-aici,
De jos,
Aşa, murdari de pământ, cum suntem,
Vedem.

am terminat si cu bacul...urmeaza admiterea...macar de una am scapat.