U

Disecţia se face cu un cuţit.

Tăierea durează câţiva ani.
Apa nu creşte pe-aici.

Cuţitul trebuie schimbat la câteva zile,
Fiindcă lama devine confuză destul de repede.

Am câte-un sclav legat de fiecare picior.
De aici mai putem merge doar la moară,
Ca din oasele noastre să facem lipici.

Du-mă, noapte, dincolo de dincolo şi mai departe de apoi.

În câte gânduri pot să vin?

Uimit de tine, nu pot afla decât că,
Ma despart.

Aidoma dimineţii,
Trebuie să fim stricţi în crimele
Pe care le facem.

Căldura tabloului tău devine tentaţie pură.

Ailleur

Cred că mă inspiri.

Eu sunt un simplu trecător prin ochi,
Dar, simt că, mi-ar plăcea să mă opresc
La imaginea mâinilor tale,
Ca să le fur câteva versuri, cât pentru o poezie

Am văzut camera în care
Ne despleteam suicidurile
În simple rătăciri de cuţit.

Eu

Pasărea e suspendată printre înălţimi.

Martirii suspină domol.
Din ce e Dumnezeu?
Din noi şi din singurătate.

Lumea face dragoste violent.
Totul se întampla repede.

Mai dă-mi zece minute,
Cât pentru o iubire.

A

Vreau să fiu umbrelă peste urma mea de pe pământ.

Plouă încet,
Poate prea încet.

Umbra mea vrea să mai rămână pe aici
Şi-mi spune că, se teme de întuneric
Şi că nu se pricepe la despărţiri.

Cât mai durează oraşul?

Elefant

Romeo sângerează.

Noi scuipăm peste realităţi.
Astăzi să fim doar senzaţie-n
Erecţie şi Orgasm.

Calypso

Eşti undeva între spaţii.

Aripile tot nu funcţionează.
Să-ti fiu eu pană.
Să-mi fii tu zbor.
Iar noi sa fim cădere.

Mă săruţi?
Nu
Atunci?
Vreau să te înjur.

Alunecare

Nu ştiu să fiu contemporan.

Să fie astăzi chiar astăzi?
Eu mi-aş dori sa fie ieri.

Anul e acelaşi
De câteva milenii.

Noaptea e tot Ea.
Moartea e eterna întoarcere
Spre mâine.

Nu vreau să mă clasific
În minute.

Blues fără chitară

Suntem
Învârtire
În jurul miilor de axe
Ale unui unic punct
De pe retină.

Nu mai avem oase
Şi nici forme.

Donează-mi
Întoarceri spre Acum
Cu fiecare acord de pe treapta a patra
Sau a cincea.

Cine spune că aici nu se cântă
E un biet surd.

Alegerea

Să vină naşterea
Şi moartea
Şi naşterea
Şi moartea
Şi naşterea
Şi moartea
Până ce Universul
Se va plictisi de noi
Şi ne va spune
Să fim mai hotărâţi.

!

Noi vrem să fim vii
Dacă noaptea asudă.

Să se renască

Se urlă după lapte şi iubire,
Iar noi am luat doar antidepresive.

„Să plângeţi” zic toate megafoanele,
Ce stau aţintite înspre noi.

Prin mine

Mi-am spus ca în cuvânt stă zidul.

Decupez silabe.
Le lipesc pe frunţi,
Doar de aş reuşi să mă spun.

Rămân în spate.
Vreau să mă văd cum plec prin toţi.

A fura

Trup cutremură trup.
Limba se zvârcoleşte-n pătrundere.
Ploaia inundă.
Sunt actul ploii peste noaptea dublă.
Se linge pielea-n cuprindere simultană.
Reflexul de-a fi reapare.

Război zilei

Îmbătrânim.

Nu ştiu cum să mai scriu secundele
Dacă timpul nu există.
De fapt, aş putea folosi degetele tale
Şi părul tău
Ca să-mi spun viaţa.

Zece degete şi vreo şase şuviţe
Cât să spun cum mă cheamă,
Cine îmi place să fiu
Şi ce vreau să devin după ce mor.

Postul retrezirilor noastre

Astăzi nu te voi muşca de lobul urechii
Şi nici de interiorul coapsei.

Voi prefera să-ţi spun
Că aş vrea să dorm,
Gândindu-mă la cum ar fi
Dacă te-aş muşca de lobul urechii
Sau de interiorul coapsei.

Plec din vis.
Încă eşti aici.

Bine ai venit in anotimpul meu.

Ceainicul sfârâie calm.

Trăieşte-mă.

Omul cu picioarele inverse

Limba se taie în doar două jumătăţi.
Câte una pentru toţi

Eu muncesc la salvarea lumii.
Nimeni nu mă vede.

Cerul e stătut astăzi.
Norii miros a cancer.
Urmează să plouă cu tăceri astenice.

Prezenţa e singură.
Ea plânge pentru cer.

Privirile păşitorilor ling asfaltul.
„Nu cumva să mă îndrăgostesc de oameni” îşi spun toţi



Viaţa se aruncă-n valuri.

Scrisoare către Dumnezeu

Am învăţat să merg.

Acum vorbeşte-mi despre sângerări.

Fiecare îşi primeşte ochii

Intrasem în tine de ceva timp.

Am adormit la jumătatea privirilor.
Tu erai.
Eram si eu.
Eram, iar podeaua era limita.

Imaginea ce trebuie arătată
E ucigaşul clasic.

Ne întâlnim la ţigara.
Mă mai ţii minte?
Ah, da, dar doar din priviri.
Ştii ce tocmai ai făcut? M-ai scos din oglindă.

Melci peste viaţă

N-am mai spus nimănui
Că ai învăţat să miroşi a mare.


Pe marea pântecului tău
Nu e niciun catarg,
Niciun tanc,
Niciun câine maidanez,
Niciun înec.

Când vei cădea sfârşită,
Fiindcă ţi-ai dorit atât de mult
Să ştii cum e să mă străbaţi,
Promit că,
Nu voi uita câte linguri de zahăr
Vrei la cafea.

Poezia de dinainte

Acoperişul iţi cere dintotdeauna să fii sincer.

E ceva în acel singur vertical care te aşază
Cu o cădere mai mult
Deasupra celorlalţi.

Aici se înjură.
Aici se urăşte.
Aici se ucide.

De fapt, cred că şi răsăritul joacă un rol destul de mare
În ghemotocul ăsta de emoţii
Cu prea multe capete libere,
Care suntem noi.

E bine că, aici, pe acoperiş,
Ceasurile îşi uită meseria.

Sculpturi din tavan

Noaptea are ritmul ei.

Ceasurile ticăie
Încrucişat,
Lingându-mi visele
De noţiunea eternităţii.

Casa respiră,
Trosnindu-şi pe furiş
Coastele de prin calorifere.

Aştept în gară,
Ca de obicei,
Cu bagajele ochilor făcute.

Urechile mi le-am pus în rucsac
Ca să-mi aud trezirea.

Adorm.

Sufletul asfaltului

Zgomotul meu e peste oraş.

Planez în formă incoloră
Printre minţi pline de cioburi
Şi tălpi rănite.

Coloana vertebrală ruptă din blocuri
Mi-o întind cât mi-e asfaltul.

Îmi simt plămânii prin canale.
Respir sonor dintre gunoaie.

Locuiesc la parterul tuturor.

Iţi mai aminteşti de mine?

Fiecărei zile ce ne-a rămas

Dacă vrei să mănânci, mănâncă pentru azi.
Dacă vrei să strigi, strigă fiindcă nu te mai cunoaște liniștea.
Dacă vrei să scrii, scrie-te ţie.
Dacă vrei să clipeşti, clipeşte fiindcă vrei să fii orb pentru o clipă.
Dacă vrei să te îneci, îneacă-te pentru că aerul nu iţi mai e îndeajuns.


Nu iţi mai face griji,
Ei oricum nu te vor înţelege.

A doua zi

Tot ce-am reţinut despre absenţă
E de când dormeai în dreapta mea,
Iar eu uram aceeaşi dimineaţa
Fiindcă tot ce-mi cerea
Era plecarea ta.

M-am durut
În încercarea de-a fi
Mai scurt
În căderea de copil rupt.