Acoperişul iţi cere dintotdeauna să fii sincer.
E ceva în acel singur vertical care te aşază
Cu o cădere mai mult
Deasupra celorlalţi.
Aici se înjură.
Aici se urăşte.
Aici se ucide.
De fapt, cred că şi răsăritul joacă un rol destul de mare
În ghemotocul ăsta de emoţii
Cu prea multe capete libere,
Care suntem noi.
E bine că, aici, pe acoperiş,
Ceasurile îşi uită meseria.
Foarte frumos !!!!!
RăspundețiȘtergere