De pe luna…
De pe luna privim lumea,
E-a lor, a oamenilor.
Cu greu ne potolim setea-
De sentiment.
Aici, printre stele
Stam intinsi pe-o galaxie
Si contemplam
Pamantu-ntr-o mie-
De zari.
Respira-mi incet frumoaso,
Respira-mi sufletul
Caci in aburi ti-l daruiesc.
Canta-mi suflul-
In noapte.
Vino sa zburam, urmeaza-ma
Acum, aici, doar noi…
De cand mi-ai vorbit
Am aflat ca infinitul se-mparte-n doi.
frumos spus ultimul vers,m-a dus cu gandul la o vacanta departe de cotidian si de toti cunoscutii...sau un loc in care no one knows my name
RăspundețiȘtergerece te bat! u promissed it won't make me cry!... prima strofa mi'aduce aminte de scrisoarea I a lui eminescu...cum privesti lumea de prin spatele lunii...ceea ce'ti confera o vizibilitatea ideala pt a'ti regiza o scena...stii?! din adancuri o simt ca pe o evadare in bratele oniricului...tie nu'ti vine acum sa'ti iei de manuta iubita si faci ceva traznit de nebunesc?!
RăspundețiȘtergere"am aflat ca infinitul se imparte-n doi":)asa e
RăspundețiȘtergere