Singura,
Cu retina patata-n nuante macabre de gri
Se-ndreapta spre a ei inmormantare lipsita de flori.
Plange,
Dar stie ca scapare din corpu-i nu are,
Prezentul o sufoca, viitoru-i inchis de-o suflare.
Iubito,
Haide sa murim acum, caci ne-am saturat de a vietii floare
Iar liliacul are sa ne smulga din ale destinului gheare.
Urmeaza-ma,
In abisul fara de chipuri sure ce varsa lacrimi
Caci noi nu iubim lumea si nu vreau sa fim antumi.
folosesti uneori niste sintagme care ating atat de adanc in amintiri,in suflet...
RăspundețiȘtergereCrede-ma,starea in care ma aflu,nu imi permite sa realizez prea mult ce scriu.Pot exista greseli,repetitii,rime involuntare,si altele.E unul din acele momente in care scriu pentru a ma salva temporar din ghearele mortii(dupa cum spunea Cioran).Peste catva timp vor fi mai finisate,dar asta dupa ce-mi revin(daca-mi revin).:-<
RăspundețiȘtergere