sâmbătă, 28 martie 2009

Singura


Singura,

Cu retina patata-n nuante macabre de gri

Se-ndreapta spre a ei inmormantare lipsita de flori.


Plange,

Dar stie ca scapare din corpu-i nu are,

Prezentul o sufoca, viitoru-i inchis de-o suflare.


Iubito,

Haide sa murim acum, caci ne-am saturat de a vietii floare

Iar liliacul are sa ne smulga din ale destinului gheare.


Urmeaza-ma,

In abisul fara de chipuri sure ce varsa lacrimi

Caci noi nu iubim lumea si nu vreau sa fim antumi.

2 comentarii:

  1. folosesti uneori niste sintagme care ating atat de adanc in amintiri,in suflet...

    RăspundețiȘtergere
  2. Crede-ma,starea in care ma aflu,nu imi permite sa realizez prea mult ce scriu.Pot exista greseli,repetitii,rime involuntare,si altele.E unul din acele momente in care scriu pentru a ma salva temporar din ghearele mortii(dupa cum spunea Cioran).Peste catva timp vor fi mai finisate,dar asta dupa ce-mi revin(daca-mi revin).:-<

    RăspundețiȘtergere