Anonim

Statiunea Saturn -23 august, 1998

Eu: Mama, da-i niste bani.

Mama: Du-te si da-i tu. Uite, iti dau eu.

Eu: Nu ma duc!

Mama: Bine, hai sa plecam acum.

Eu: Nu! Stai! Mi-e mila de el.

Mama: Haide, pune-i 10.000 in pahar. Vei vedea ca iti va zambi.

Eu: Mi-e rusine…

Mama: Nu te rusina sa faci o fapta buna.

Eu: Haide sa mergem. Mi-e frica de zambetul lui, e sincer.

Tecuci – 15 Decembrie, 2008

Trec pe langa el si ma opresc.

A imbatranit…

Si-a lasat barba sa creasca. Fata ii e brazdata de cicatrici pe jumatate vindecate. Hainele ii sunt murdare, ponosite. Incaltamintea ii e rupta iar in spate avea un sac plin de nimicuri pretioase.

Avea baston acum…picioarele nu-l mai ajuta ca in tinerete.

Doar ochii ii sunt aceiasi, albastri si sinceri.

Nu ma recunoaste…mai bine asa.

S-a uitat in ochii mei dar i-am evitat privirea, mi-era frica de ea asa cum imi fusese frica de zambetul sau.

Cerea ajutor…

Am plecat…

Nu stiam ca pot fi atat de las.

Mi-e frica de zambete…