Calca incet, surd! Nu deranja linistea ce a cuprins strada! Daca ai putea sa…nu…lasa…mai bine nu.
Nu respira! Stiu ca esti in stare de asa ceva, iti amintesti asta-vara cand mi-am tinut respiratia pana cand incepuse sa ma doara capul fiindca vroiam sa ma asigur ca nu visez atunci cand erai in bratele mele? Da, fa ca si atunci!
Inchide ochii si acum pierde-te in tine asa cum nu ai mai facut-o pana acum.
Iata, levitezi! Nu stiai ca poti face asa ceva! E mirific sa iti descoperi o latura ce a stat in hibernare in toti acesti ani de ratacire. Acum stii…
Leapada-te de haine si imbraca-te-n oase si vene, ca inima sa ti se vada dintre coaste, iar maruntaiele sa-ti fie in vazul lumii. Crezi ca te poti deschide astfel incat sa vada toti prin tine?
Nu! Nimeni nu poate face asta pentru ca suntem speriati de posibiltatea ca nu vom putea ascunde nimic.
Stiam ca vei fi de acord cu mine!
De ce avem ochii de culori diferite? De ce tu ii ai verzi asemenea ierbii primavaratice iar eu ii am negri ca taciunele? Incep sa cred ca vad lumea mai intunecat datorita ochilor mei, alta explicatie nu am gasit in timp ce scotoceam printre sinapsele ostenite. Si totusi, intunericul mi se pare brazdat de lumini ascunse. Am ajuns sa ma scald in lumina noptii asa cum un copil se balaceste in apele marii calme.
Credeam ca am orbit! M-am inselat insa, vad doar diferit fata de ceilalti.
Am renuntat de mult sa ma mai intreb daca sunt normal pentru ca normalitatea este relativa. Astfel mi-am aprofundat conceptiile naïve ale tineretii si m-am pierdut intentionat pentru a ma cunoaste.
Azi a fost ceata. Ce placut sentiment cand paseam agale pe strada, cand stiam ca nu pot fi judecat de toti ochii ce-mi arunca priviri vindicative. Da…iubesc ceata!
Dulci evadari ale fiintei…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu