Multi nu vor auzi…
Urlete surde ma asurzesc.
Salveaza-te tu! Fugi!
Nu, lasa-ma, lasa-ma aici! Aici imi voi gasi linistea, intre urlete.
Dispretuiti-ma, va rog! Urati-ma si nu va sfiiti sa o aratati!
Loviti-ma aprig cu ganduri primitive!
Vreau sa-ti cunosc ura, sa o aflu in linistea morbida a unei nopti reci de noiembrie.
Si-atunci te voi dezbraca si nu te vei impotrivi, ci vei fi supusa.
Si-ti va fi frig...
Vantul iti va biciui corpul firav, si-n acele momente ma vei uri, dar ma vei lua in brate. Iar eu te voi strange la piept si-ti voi sopti la ureche: “Uraste-ma acum pentru ca
Nu-mi vei intelege vorbele.
Ma departez de tine, te las singura ca frigul sa-ti invineteasca goliciunea. Dar nu plec, ma uit in ochii tai speriati si-ncep sa te imbrac.
Te conduc acasa, tu inca tremuri si nu-mi vorbesti, dar ma tii de mana asa cum un copil se tine de mama sa.
Ajungem la scara ta, te opresti si imi sagetezi privirile cu ale tale.
Taci, dar imi vorbesc ochii.
Si pleci…
Incepe ploaia…
Iubita ploaie, te asteptam.
Ajuta-ma, crucea-mi e tot mai grea si genunchi-mi zvacnesc de durere!
Ma impiedic si cad.
Nu e nimeni sa ma ridice…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu