Sub vraja amurgului de violet pervers,
Stau hipnotizat…zambesc sters.
Cer desenat in acuarela divina
Se prelinge prin vene
Si-mi curata sangele negru
Lasand in urma doar lacrimi diafane.
Plangi?
Taci acum, pe tine te plang,
Chip natang…
Corpul ti-e rece si tremuri.
Astazi nu ti-am spus ca ai sa mori,
Dar bine stii, iubito, ca-n nimic ne vom preface.
Ah, da-mi, rogu-te, cea din urma privire ce tace.
poezia asta mi a dat imaginea unui tablou...pe care l am in minte de ceva vreme si parca l pictez de multe ori si n oglinzi
RăspundețiȘtergeretot ceea ce e fatal poate fi din nou vital
RăspundețiȘtergereamurg violet
RăspundețiȘtergere