Singur

Povestea-i incepu in flori de mai

Pe cand pe campuri alergau sute de cai,

Nestingheriti de capastru si de om.

Pe-atunci el se nascu, la poale de pom.

Copilaria-i fu ferice, cu zambete

Si cu rasete-n noapte, cu mere coapte

Si cu sarutari dulci de blonda fata-

Prima lui taina, iubirea nestemata.

Pe cand ceasornicarul ii anunta anii,

Veste gri ii intuneca auzul si ochii.

Era tanar, era sincer, era iubit,

Iar viata ii lua mama de langa el subit.

Nopti de lacrimi si pline de jale

Se-abatura pe-a sa neintinata cale.

Ramase singur pe-acest pamant.

Fara de nimeni sa-l imbie cu dulce cant.

Atunci cararile i se surpara

Lasand loc prapastiilor de ceara.

Drumurile se ratacira de el,

Singurul dar ramas ii era un inel.

Cu lacrimi si cu mandrii il purta,

Si-si amintea de iubita sa mama, moarta-

Fiinta ce-i dadu viata si suflet calduros.

Nimic nu-l mai lega de-acest loc fioros,

Si-astfel decise a-si rataci pasii departe.

Pe-unde nimeni n-avea sa-l cate.

Se facu pierdut, intr-o zi de vara

Inapoi n-avea ce sa-l mai doara.