Alb

Alb…

Picteaza-mi fata alba, te rog. Poti face asta? Si deseneaza-mi si un zambet prelung.

Iti multumesc!

Spune-mi, cum arat?

Vroiam de mult sa pot zambi tot timpul. Acum mi-ai sters orice alta expresie de pe fata, doar zambetul mi-a ramas.

Te infricosez?

Stai, nu fugi de zambetul meu fals, nu e prima data cand il vezi, dar e prima data cand realizezi ca nu e al meu.

Cum te simti acum ca ai aflat un secret? Nu te teme, nu am incredere in tine, dar vroiam sa stii asta despre mine…doar eu sunt tu iar tu esti eu, oglinda crapata nu schimba nimic.

Mai tii minte cand eram in clasa I si invatatoarea ne invata cum sa fim copii buni, buni pentru demonii societatii? Ar trebui sa trecem pe la ea sa ii spunem ca a dat gres cu noi.

Sunt mandru de noi desi motivele sunt absente, doar din pur narcisism spun asta.

Aberez…

De ce drumul spre mine nu e pavat cu galbene caramizi?

Stiu eu! Pentru ca orice prost m-ar putea cunoaste si nu doresc asta. Ai ales sa pui nenumarate capcane de-a lungul acestui drum sinuos, capcane in care deja ai cazut, eram sigur ca nu te vei putea feri de ele.

Casa de turta dulce…

Uita-te la mine in continuare, nu te fa ca nu ma auzi!

Lasule!

Iar am ramas singur in fata oglinzii mele murdare, a plecat reflectia, a fugit…