duminică, 28 decembrie 2008

Ochi Stricati


Eu: Tu ce vezi?

Tu: Eu vad un secret bine tinut.

Eu: Eu nu vad nimic. E bezna…

Tu: Stiu ca nu vezi nimic, tu tii ochii deschisi.

Eu: Nu inteleg…

Tu: Nici nu vei intelege!

Eu: De ce?

Tu: Pentru ca esti orb

Eu: [nedumerit]…dar ochii mei sunt buni, vad cu ei…

Tu: Ba ochii tai sunt stricati. Sunt prea curati. Esti orb!

Eu: Nu inteleg nimic.

Tu: Stiu, esti slab. Vei muri orb…

Eu: [iritat]Decat nebuna ca tine…

Tu: Doar voi ma vedeti nebuna…

Eu: Toti te cred nebuna.

Tu: Dumnezeu nu ma crede nebuna. Si mi-e destul.

Eu: Acum esti religioasa.

Tu: Nu, nu am fost si nici nu voi fi. Insa doar asa mai pot crede ca cineva nu ma crede nebuna.

Eu: …

Tu: Lasule!

Eu: Las?

Tu: Refuzi sa vezi.

Eu: …

Tu: Refuzi sa innebunesti…

Eu: Mi-e frica de nebunie.

Tu: Ti-e frica de tine si atat, nimic mai mult.

Eu: Ma sperii!

Tu: Ma voi ruga pentru tine. Poate te vei vindeca.

Eu: Nu pricep…

Tu: Te vindeci daca innebunesti!

Eu: Nebuno, pleaca![speriat, da sa plece]

Tu: Lasa-ma sa iti ating ochii!

Eu: Unde sunt?

Tu: Acolo de unde nu vei putea evada!

Eu: E real? Tot ce vad e real?

Tu: Ma bucur ca ai innebunit!

Eu: Vreau sa plang…

Tu: Voi plange cu tine.

Tu: Spune-mi ce vezi.

Eu: Vad durere..vad suspine, vad sentimentele oamenilor. Nu mai vad fete, ci doar sentimente.

Tu: Si ce mai vezi?

Eu: Vad copii…cate un copil in fiecare.

Tu: Eu vad copii, dar sunt dupa gratii sau sunt morti.

Eu: Da…sunt morti.

Tu: Dar cateodata renasc…

Eu: Arata-mi cum sa le dau viata!

Tu: Du-te langa ei, tine-i de mana si zambeste-le.

Eu: E de ajuns?

Tu: Da…doar de atat e nevoie.

Eu: Orb am fost, dar ochii mi-au fost vindecati…iti multumesc!

Tu: Nu-mi multumi, te rog! Pentru ca vei plange pentru fiecare zambet de copil.

Eu: Poate era mai bine sa raman orb.

Tu: Esti slab…

Eu: … [varsa cateva lacrimi]

Tu: De ce plangi?

Eu: Ma infricoseaza tot ce mi-ai aratat, dar as vrea sa vad in continuare…

Tu: [zambind discret] Tine-ma de mana si vino cu mine…

Tu: Am ajuns!

Eu: Unde am ajuns? E intuneric, nu vad nimic.

Tu: Am ajuns la Dumnezeu…

Eu: [socat de aceasta posibilitate, entuziasmat] Unde e? Vreau sa il vad…Dumnezeul meu, unde esti??

Tu: E aici, dar nu ti se va arata, prostule! Paseste inspre intuneric si il vei simti langa tine.

Eu: [putin speriat] Dar nu vad unde merg…

Tu: Saracul de tine, leapada-te de ratiune si gandeste cu fiecare atriu si ventricul al inimii tale mici si slabe.

Eu: Nu vii cu mine, in intuneric?

Tu: Nu, e cararea pe care numai tu trebuie sa o strabati. Ia-te doar pe tine pe acest drum, ia-ti inima si nimic altceva.

Eu: Sper sa ne mai vedem…

[liniste morbida peste tot]

[dupa 40 de zile se intoarce din intuneric]

[ haine jerpelite, schilodit de foame si de sete, dar in viata]

Tu: Ai reusit!

Eu: Da-mi apa caci trupul sta sa moara, dar sufletul mi-e tanar cum niciodata nu a mai fost.

Tu: Ce-ai vazut in drumul tau?

Eu: Am mers cu ochii inchisi si totusi mi-am gasit calea, simteam ingeri zburand langa mine si demoni ce se agatau de hainele mele. Dar nu m-am oprit, nu am deschis ochii. Ma simteam protejat…nu ma temeam.

Tu: … Si l-ai vazut pe Dumnezeu?

Eu: Nu, dar El m-a tinut de mana si imi spunea unde sa pasesc, caci pretutindeni erau capcane ascunse.

Tu: Acum de ce nu deschizi ochii?

Eu: I-am pierdut in drumul meu…nu mai aveam nevoie de ei, ma incetineau. Inima imi va arata calea.

Tu: Daca vei privi prin inima, vei fi vulnerabil…si toti vor arunca-n tine cu pietre reci, fara sa verse vreo lacrima, ci doar sange.

Eu: Voi fi sincer si-asta e tot ce conteaza.

Tu: Vei muri…

Eu: Voi renaste.

Tu: [incepe sa planga]

Eu: Nu plange…zambeste-mi si imi e de-ajuns.

Tu: Dar imi vei uita zambetul.

Eu: Nu-ti voi uita lacrimile…

Tu: Dar zambetul?

Eu: Ah, zambetul…

Tu: L-ai uitat deja.

Eu: Ti l-am furat.

Tu: [incearca sa zambeasca, dar nu poate]

Eu: Nu m-ai crezut. [putin dezamagit]

[vrea sa plece]

Tu: [incepe sa planga]

Eu: Doar lacrimi ti-am lasat

Tu: Si-acum ce vei face?

[El se intoarce si priveste peste umar]

Eu: Ma duc sa vindec lumea de viata.

Tu: Sper ca ne vom mai intalni.

Eu: Voi ajunge un monstru, te voi infricosa si vei fugi de mine. Singura-mi parte buna va fi zambetul tau, de aceea l-am furat.

Tu: Uite, ia asta…[intinde mana spre el, tinand-o stransa]. E o lacrima, pastreaz-o langa zambetul meu. Acum te las sa pleci…

Eu: [zambeste scurt dar sincer, se intoarce si pleaca]

6 comentarii:

  1. Oamenii care cred cu adevart intr-insii se afla cu totii internati in azile de nebuni....

    RăspundețiȘtergere
  2. cat de mult imi pot cuprinde sufletul cuvintele tale...incipitul si climaxul tau imi sunt trecutul ce se prelungeste in prezent... el-un prizonier intre stalpii rigizi ai realitatii cu ochii stricati de asperitatile lor si care nu'i permit nici macar sa intrezareasca lumea mea-o pluta in deriva pe o mare involburata...iar finalul...e un viitor la care eu aspir...si mi'e frica uneori...pt ca ma indarjesc din rasputeri sa'l conving de ale mele dorinte, vise, nebunii, dar se prea poate sa sfarsesc prin a ma convinge el pe mine ca locul meu nu e aici, ci poate intr'un azil de nebuni, cum zice persoana de mai sus...uhm...:) cu siguranta nu te intereseaza ceea ce eu tot spun aici, dar detii o cheie care imi descatuseaza inima, mintea si apoi buzele (care in cazul asta sunt degetele)...ceea ce nu e putin lucru...

    RăspundețiȘtergere
  3. Mersi mult ptr cuvintele tale...finalul m-a facut sa zambesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Un zambet nu costa nimic, dar ofera mult. El imbogateste pe cei ce-l privesc, fara a-i face mai saraci pe cei ce-l daruiesc." :)

    RăspundețiȘtergere